Estetica dentară s-a născut din dorinţa oamenilor de a avea un zâmbet cât mai frumos. Această specializare se adresează pacienţilor care-şi doresc dinţi sănătoşi, cât mai armonizaţi cu fizionomia lor şi nu în ultimul rând, cât mai albi. Imaginea generează succesul, iar o imagine frumoasă devine perfectă cu un zâmbet perfect.

Zâmbetul este una din expresiile chipului uman ce ne influenţează imaginea şi relaţiile cu cei din jur. Încrederea în sine, satisfacţia unui aspect plăcut şi carisma unei persoane joviale cucereşte de la prima vedere şi reprezintă  un atu atât în mediul social cât şi în cel business. Dinţii albi vă luminează chipul, emanând buna dispoziţie şi entuziasm în jurul dumneavoastră.

Din fericire, cu ajutorul tehnologiei actuale, vă putem ajuta să dobândiţi un zâmbet spectaculos, mai alb şi mult mai tânr, aşa cum vi-l doriţi.

Durata unui tratament de cosmetică dentară variază în funcţie de proceduri şi de persoană. Starea dinţilor dumneavoastră înainte de tratament influenţează durata tratamentelor.

Cosmetica şi estetica dentară sunt discipline ale medicinii dentare dedicate artei şi ştiinţei de a reda zâmbetul natural al unei persoane, îmbunătăţindu-i imaginea şi respectul de sine, redându-i starea de bine în ansamblu.

Clinica Vlad for Dent vă poate ajuta să obţineţi zâmbetul mult visat oferindu-vă :

  • Tratamente de albire: (Albire dentară profesională)
    Anumiţi pigmenţi alimentari (cafea, tutun, ceai, vin roşu, etc), precum şi coloranţi ai dinţilor (ca tetraciclina, fluor în exces) pot produce modificări nedorite ale culorii acestora. Pentru obţinerea unei nuanţe satisfăcătoare o igienă riguroasă şi chiar igienizările profesionale sunt insuficiente.
  • Coroane  ceramice ( metalo-ceramice , integral ceramice)
    Coroanele dentare  păstrează funcţionalitatea dinţilor afectaţi. Coroanele pot fi utilizate pentru a proteja un dinte fisurat, pentru a reda funcţionalitatea unui dinte cariat excesiv sau pentru a înlocui o coroană existentă. Scopul unei coroane dentare este de a înveli un dinte cu probleme cu un material special creat. În ziua de azi, medicii stomatologi au la dispozitie o varietate de opţiuni de tratament conservator pentru restaurarea dinţilor. Dacă este posibil, aceste opţiuni trebuie analizate şi discutate înainte de selectarea coroanei cu acoperire totală.
  • bijuterii dentare.